Shassburg – arhitectura medievală românească
Cu totii ṣtim că Sighiṣoara a fost cetate medievală. Însă cum erau organizate cetăṭile medievale? Centrul era format dintr-o piaṭă, cu o catedrală în stil gotic ṣi străduṭe înguste. Însă Sighiṣoara a avut parte de influenṭe externe.
Atestată prima oară în 1280, Sighiṣoara a fost aṣezare dacică pe vremea Bronzului, precum ṣi un castru roman. În secolul XII, ungurii colonizează zona. Mica fortificaṭie făcută de coloniṣtii saṣi nu a rezistat însă, fiind distrusă de invaziile mongole. Pe Dealul Cetăṭii se stabilesc două ordine de călugări: dominicani ṣi franciscani. În secolul al XIV-lea, cetatea se urbanizează ṣi se construiesc zidurile ṣi turnurile.
Arhitectura sighiṣoreană este una originală, unică în Europa prin combinaṭia mai multor influenṭe. Nu numai că este predominant stilul gotic, dar găsim ṣi elemente renascentiste ṣi baroce.
Interesant este că majoritatea caselor locuibile din cetate sunt considerate monumente istorice. Descoperirile arheologice arată că locuinṭele coloniṣtilor germani erau din lemn, cu o suprafaṭă de 35 mp. Actualele locuinṭe sunt de cărămidă, în stil baroc, ṣi au fost ridicate după incendiul din 1676.
Cele 14 turnuri ale cetăṭii sunt considerate arhitectură militară. Printre ele se numără:
1. turnul cu ceas: simbol al Sighiṣoarei, în trecut primăria aṣezării
2. turnul tăbăcarilor: cuprinde mici turnuri de tragere, unul din cele mai vechi turnuri
3. turnul cositorarilor: are o arhitectură expresivă, cu un acoperiṣ hexagonal, iar intre acest turn ṣi cel al tăbăcarilor s-a construit o galerie de tragere pentru puṣcaṣi
Sighiṣoara are trei biserici: Biserica mănăstirii Dominicane, Biserica din Deal ṣi Biserica "leproṣilor".
Biserica mănăstirii dominicane are o arhitectură interioară impresionantă: un altar baroc, orgă, covoare orientale de mici dimensiuni.
Biserica din Deal este cel mai important monument religios.
Impresionante sunt ṣi casele-monumente, care au găzduit personalităṭi importante pentru vremea lor, cum ar fi Vlad Dracul. "Casa Veneṭiană" imită goticul veneṭian, în timp ce "Casa cu Cerb" are tavane casetate ṣi săli pictate.
Poate cea mai celebră construcṭie din Sighiṣoara este consituită de "Scara Acoperită". Este accesul din Cetate la Biserica din Deal. Iniṭial a avut 300 de trepte, momentan având pereṭi de lemn ṣi acoperiṣ de ṣindrilă.
Sighiṣoara este un oraṣ fascinant, care păstrează încă viu trecutul. O plimbare prin Sighiṣoara vă va întoarce la vremurile medievale, Sighiṣoara fiind fără îndoială unul din cele mai frumoase oraṣe ale României.
Ana Moca-Grama - www.Pasiunea.Eu
COMENTARII (0)
ComenteazaNOU PRINTRE PASIUNI
Denumirea este mai mult decat sugestiva: E-bike
5 ateliere de cercetare stiintifica si creatie artistica.
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Sentiment religios
Alergam pentru copiii care merg kilometri pe jos la scoala !
RECENT IN Arhitectura
Numit si "Orasul roz-rosiatic" sau "Orasul trandafiriu".
Un mic indiciu: este in Dubai.
Cu totii stim care sunt cele 7 minuni ale lumii antice, insa acum avem prilejul de a cunoaste versiunea 2.0
Vă plac curiozitățile din arhitectură?



